Respingerea este un aspect aproape inevitabil al ființei umane. Nimeni nu a reușit vreodată în dragoste sau în viață fără să se confrunte mai întâi cu respingerea. Cu toții trăim acest lucru și, totuși, acele momente în care o facem sunt adesea momentele în care ne simțim cel mai singuri și proscriși.

O mare parte din rănirea și lupta pe care o înduram atunci când ne simțim respinși nici măcar nu se bazează pe pierderea în sine, ci pe ceea ce ne spunem despre experiență, modurile crude în care ne doborâm sau ne inundăm cu gânduri fără speranță despre viitor. Studiile arată chiar că reacția noastră la respingere se bazează, în mare parte, pe elemente din trecutul nostru, cum ar fi istoria atașamentului nostru. Ca rezultat, modul în care reacționăm la respingere este adesea la fel sau chiar mai semnificativ decât respingerea în sine. Din aceste motive, avem multă putere atunci când vine vorba de a ne consolida răspunsul la respingere.

Există multe moduri de a învăța să faci față respingerii. Acestea includ instrumente și tehnici psihologice care implică reflectarea asupra trecutului nostru, îmbunătățirea înțelegerii noastre de sine și întărirea sentimentului de sine pentru a ne simți mai stăpâni și mai puternici în a face față unei lupte actuale și a înfrunta viitorul. Aici evidențiem unele dintre cele mai puternice strategii personale pentru a face față respingerii.

Cum să faceți față respingerii: schimbați-vă perspectiva

Capacitatea noastră de a vedea lucrurile ca fiind „schimbabile” poate avea o influență puternică asupra modului în care ne confruntăm cu respingerea. Cercetătorii de la Stanford au descoperit recent că „credințele de bază despre personalitate ale unei persoane pot contribui la recuperarea sau rămânerea blocată în durerea respingerii”. Al lor studii a dezvăluit că indivizii care au „mentalități fixe” și văd personalitatea ca fiind mai mult stabilită în piatră au mai multe șanse să se învinovățească pe ei înșiși și pe propriile lor „personalități toxice” pentru o despărțire. Când se confruntă cu o respingere, au tendința de a ghici și de a se critica și consideră relațiile viitoare ca fiind mai puțin pline de speranță. Pe de altă parte, indivizii care au „mentalitatea de creștere” își văd personalitățile ca pe ceva care poate fi modificat sau dezvoltat. Ei sunt capabili să privească despărțirea ca pe o oportunitate de a crește și de a se schimba. Ei speră că viitorul lor romantic se va îmbunătăți, iar relațiile se vor îmbunătăți. Persoanele cu o mentalitate de creștere se recuperează emoțional dintr-o despărțire mult mai repede. Dacă putem accepta această idee că viața este flexibilă și că pierderile ne oferă oportunități, putem crește mai mult în noi înșine și putem suferi mai puțin atunci când experimentăm o respingere.

Cum să faci față respingerii: Fii atent la criticul tău interior

Ca ființe umane, nu suntem afectați doar de ceea ce ni se întâmplă, ci și de filtrul prin care vedem ceea ce ni se întâmplă. Dr. Mos și Ell W. au scris amândoi pe larg despre rolul „vocii interioare critice” a unei persoane în colorarea modului în care văd lumea. Asemenea unui antrenor răutăcios care trăiește în capul nostru, acest critic interior este conceput să ne critice, să ne submineze și să ne saboteze. La fel cum experiențele pozitive și de îngrijire ne ajută să ne formăm un sentiment sănătos de sine care este „de partea noastră”, ca să spunem așa, „vocea interioară critică” se formează adesea din experiențele negative de la începutul vieții care ne-au dat un sentiment fundamental de a fi rău sau greșit în într-un fel. De-a lungul vieții noastre, reprezintă un fel de „anti-sine”, partea noastră care este întors împotriva noastră înșine.

„Vocea” reprezintă un proces de gândire distructiv care ne rănește frecvent în viață și în relații, atacându-ne adesea când suntem cei mai vulnerabili. Când avem de-a face cu o respingere, de exemplu, vocea este acolo pentru a ne spune: „Vezi? Ți-am spus că nu va merge. Nimeni nu te-ar putea plăcea cu adevărat. Nu vei găsi niciodată ceea ce vrei. De asemenea, ne oferă un sfat prost: „Nu ar fi trebuit să te pui niciodată acolo. Nu mai poți avea încredere în nimeni. Vei fi doar rănit.

Cu toții suntem oameni și defecte și, cel mai probabil, avem lucruri reale la care vrem să lucrăm în noi înșine, dar această voce nu ne este niciodată prietenă și nu este propice unei schimbări reale. Perpetuează un ciclu de gândire autodistructivă, urmată uneori de acțiuni autolimitante sau autodistructive. Când avem de a face cu o despărțire, ne putem simți mult mai puternici și mult mai capabili să mergem mai departe atunci când suntem de partea noastră. Asta înseamnă că vocea noastră interioară critică este inamicul numărul unu. Dr. Mos și Ell W. au subliniat pașii specifici pe care îi putem face pentru a identifica aceste voci, a le înțelege, a le separa de ele și a le provoca la nivel de acțiune. Să luăm această practică în serios ne poate ajuta cu adevărat să rămânem într-un cadru mental sănătos și realist atunci când ne recuperăm după o despărțire.

Citiți despre pașii pentru a vă provocavoce interioară critică.

Nu vă uitați înapoi cu ochelari de culoare trandafir

Când experimentăm o respingere, suntem adesea mai înclinați să construim orice sau oricine ne respinge. Locurile de muncă pot începe să sune mai bine atunci când nu le primim. Datele pot părea mai atractive după ce nu sună înapoi. Iar relațiile care au fost stâncoase sau ne-au făcut nenorociți pot începe să pară fericite odată ce s-au încheiat. A face față unei respingeri este mult mai greu atunci când plângem ceva care nu a existat cu adevărat în felul în care ne amintim.

Adesea, cuplurile care se luptă cu apropierea se confruntă deja cu un anumit grad de ceea ce Dr. F.S. numește o „legătură de fantezie”, o iluzie de conexiune și securitate care înlocuiește dragostea reală, intimitatea și afecțiunea. Ei se mulțumesc cu forma de a fi într-o relație, pierzând în același timp respectul real, căldura și atracția care i-au atras împreună în primul rând. În cele din urmă, când un partener decide să pună capăt relației, cealaltă persoană este lăsată în doliu, nu doar relația, ci și fantezia pe care și-a creat-o de a fi conectat la celălalt. Ei uită sau ignoră modurile în care s-au luptat, părțile din ele care nu s-au potrivit atât de bine cu cealaltă persoană și calitățile pe care nu le-au plăcut la partenerul lor sau la relație.

Când ne simțim respinși, chiar și atunci când simțim furie față de cealaltă persoană sau de situație, deseori suntem, într-un anumit nivel, mai dispuși să ne sfâșie, în timp ce îl construim pe cel care ne respinge. Idealizăm persoana sau relația și tânjim după ea, întărind în același timp ideea că suntem mai puțini sau nedemni. Ceea ce trebuie să realizăm este că acest sentiment de nevrednicie are adesea rădăcini mult mai adânci în interiorul nostru, iar ceea ce ne chinuie adesea are mai puțin de-a face cu realitatea reală a ceea ce am pierdut și mai mult cu un sentiment negativ fundamental despre noi înșine care ne determină să crede fantezia peste realitate.

Cum să faceți față respingerii: exersați autocompasiunea

Într-o Studiu la Universitatea din Arizona , cercetătorul David Sbarra a descoperit că oamenii care au divorțat, dar au avut un nivel ridicat de autocompasiune „au raportat mai puține gânduri negative intruzive, mai puține vise urâte despre divorț și mai puține ruminații negative”. Descoperirile lui l-au determinat pe Sbarra să concluzioneze: „Dacă alegi toate variabilele care prezic cum se vor descurca oamenii după ce se termină căsătoria, auto-compasiunea este într-adevăr pe măsură.

Compasiunea de sine așa cum este definită de cercetătorul principal și autorul Compasiune de sine , dr Kristin Neff , implică trei elemente cheie.

1. Bunătatea de sine vs judecata de sine: Când observăm că vocea noastră interioară critică se strecoară și ne colorează perspectiva, ar trebui să ne propunem să practicăm bunătatea de sine. Practic, ar trebui să ne tratăm așa cum am face-o cu un prieten. Putem fi sensibili și empatici față de propria noastră luptă. Nu este vorba despre a ne simți rău pentru noi înșine sau de a nega greșelile noastre, ci este despre a nu judeca sau cruzi față de noi înșine.
2. Umanitate comună vs izolare: Neff subliniază recunoașterea faptului că nimeni nu este singur în lupta lor, chiar dacă uneori se poate simți așa. Toate ființele umane suferă și majoritatea au experimentat respingere. Amintirea acestei conexiuni ne poate ajuta să evităm sentimentul că suntem cumva diferiți sau izolați. Mulți oameni au mers pe o cale similară și ar trebui să ne simțim plini de speranță și conectați atunci când vine vorba de viitorul nostru.
3. Mindfulness vs supra-identificare: Mindfulness este o practică prin care ne concentrăm conștientizarea asupra momentului prezent, învățând să stăm cu un gând sau o experiență fără a judeca. Pe lângă faptul că are aproape nenumărate beneficii pentru sănătatea mentală și fizică, mindfulness ne ajută să evităm supraidentificarea cu gândurile și sentimentele dureroase care apar. Ne putem simți sentimentele fără a permite gândurilor noastre negative să preia controlul. Putem evita să ne urcăm într-un tren de „voci interioare critice” care ne catastrofează și ne distorsionează pe noi înșine și realitatea. Meditația de conștientizare sau exercițiile de respirație se pot simți, de asemenea, mai calme atunci când apar emoții sau reacții puternice.

Compasiunea de sine ne învață că putem fi prieteni pentru noi înșine atunci când experimentăm o respingere. Putem fi sinceri în privința noastră și a situației, păstrând în același timp bunătatea și înțelegerea.

Cum să faceți față respingerii: permiteți-vă să vă simțiți durerea

În timp ce să ne urâm este o pierdere de timp, încercarea de a ne tăia sau de a trece peste sentimentele noastre nu ne ajută de obicei atunci când trăim un eveniment dureros din viața noastră. Este important să ne permitem să simțim tristețea sau furia care se stârnește în noi atunci când ne simțim respinși. Unele dintre aceste sentimente pot merge mai adânc, deoarece declanșează emoții vechi, de bază. S-ar putea să ne fie frică să simțim aceste sentimente, din această cauză și, prin urmare, să ne îndreptăm mai mult spre a ne ataca pe noi înșine sau pe persoana care ne-a respins la nivel de suprafață. Putem alege oricând cum ne acționăm și, deși nu ar trebui să permitem sentimentelor noastre să preia controlul asupra modului în care ne comportăm, nu ar trebui să încercăm să le închidem complet. O strategie mai adaptativă poate implica să ne permitem libertatea de a ne simți sentimentele, în timp ce ne amintim că sentimentele vin în valuri.

Dacă avem vreodată multă durere sau ne simțim copleșiți de emoții, căutarea ajutorului este întotdeauna o idee puternică și înțeleaptă. Adesea, ne simțim ușurați atunci când ne permitem să simțim cu adevărat tristețea noastră. Ne putem simți mai curați și în privința situației în sine.

Cum să faceți față respingerii: evitați o mentalitate victimizată

Deși este foarte important să recunoaștem și să simțim sentimentele noastre reale, nu ne servește niciodată să rumegem în suferința noastră sau să ne simțim victimizati de circumstanțele noastre. După o respingere, poate fi tentant să ne complacăm excesiv în furie sau să ne gândim la circumstanțele noastre, dar acest lucru poate duce la o mentalitate victimizată în care rămânem blocați în suferința noastră și nu simțim în mod deosebit că avem prea multă putere. Indiferent dacă suntem încărcați și încălziți sau letargici și demoralizați de sentimentele noastre victimizate, nici una dintre atitudini nu este adaptabilă la a ne simți ca un adult și a merge mai departe într-un mod sănătos. Este important să avem un sentiment de integritate în acțiunile noastre, chiar și atunci când ne simțim cei mai răniți și vulnerabili. În timp ce ar trebui să îmbrățișăm în mod continuu practica autocompasiunii, ar trebui să recunoaștem că aceasta este foarte diferită de a simți sau de a acționa victimizat.

Îmbrățișează-ți individualitatea

După o respingere, în special atunci când ne ascultăm vocea interioară critică, este ușor să apară nesiguranțe și să ne simțim mai puțin siguri pe noi înșine. Dacă ne despărțim de cineva, s-ar putea să ne simțim deplasați. Poate fi dureros să vizitezi anumite locuri, oameni sau activități pentru un timp. Cu toate acestea, acest moment în timp prezintă o oportunitate de a ne conecta cu adevărat cu individualitatea noastră. Oricare ar fi ceea ce ne luminează și ne face ceea ce suntem ar trebui să urmăm, fie că este vorba de prieteni vechi, locuri și activități sau noi. Încercarea de lucruri noi ne poate arăta în moduri mari și mici că există noi oportunități. Putem descoperi noi părți din noi înșine. Menținerea conexiunilor vechi care contează pentru noi ne arată că avem o viață întreagă în afara oricărei respingeri pe care am experimentat-o ​​și că viața va continua.

Faceți conexiuni cu trecutul dvs

Privirea istoriei noastre ne poate ajuta să înțelegem cum procesăm o respingere. Evenimentele prezente dureroase pot deseori declanșa emoții din trecutul nostru. De exemplu, putem fi mai înclinați să suferim cu o pierdere atunci când am experimentat un stil de atașament nesigur la începutul vieții noastre. . Ca adulți, adesea căutăm și recreăm inconștient climatul emoțional al trecutului nostru, chiar dacă a fost dureros. Putem selecta parteneri care sunt mai puțin disponibili sau care resping mai mult. Este posibil să simțim mai mult dor față de oameni sau circumstanțe care ne fac să simțim același mod negativ pe care l-am simțit întotdeauna pentru noi înșine. Următoarea relatare personală de la o persoană care a experimentat o respingere ilustrează modul în care înțelegerea și stabilirea de legături cu trecutul nostru ne pot ajuta de fapt să facem față unei respingeri de astăzi.

Seducția puternică a respingerii

Tot ce vreau este pe el. El este singurul pe care îl voi iubi vreodată, cu care mă voi simți vreodată așa. Ce a mers prost? De ce a încetat să mă mai iubească? Nu mă mai vrei? Cum pot să-l fac să mă iubească din nou? Dacă aș putea să-mi dau seama. Dacă ajung într-o formă mai bună, port hainele care îi plac, încerc să arăt cel mai bine, îi spăl rufele, îi fac mâncare, mă va iubi atunci? Ce este? Ce este în neregulă cu mine? M-a vrut și m-a iubit, iar acum a dispărut. Asta mă înnebunește. Trebuie să-mi dau seama. Trebuie să o repar: trebuie să-i recuperez dragostea.

Numai eu nu pot. A terminat. S-a schimbat, pasiunea lui, că mă vrea, a dispărut. L-a pierdut. Cine știe de ce. Într-adevăr, a încetat să mă mai dorească acum câțiva ani; a început să se respingă împotriva mea, să mă întoarcă când veneam spre el, când îl voiam. Am stat treaz atât de multe nopți dornic, gol, singur. Corpul lui lângă mine acolo, dar căldura, dorința, au dispărut.

Dar de ce, de ce vreau pe cineva care nu mă vrea? La ce tânjesc? De ce sunt atât de obligat să recuperez această dragoste? Cum poate un bărbat care nu mă vrea să fie obiectul întregii mele concentrări și dorințe? Îmi dau seama, dintr-o dată, că ceva nu este în regulă. E prea mult; el este prea mult. Este disproporționat. El nu merită acest nivel al nevoii, dorinței și concentrării mele. De ce? De ce fac asta? Și atunci înțeleg. Îmi dau seama că nu mă vrea, dar mai mult decât atât, schimbarea lui... dragostea fiind acolo și apoi plecarea... asta este ceea ce este atât de convingător.

Remedierea asta, recuperarea dragostei... Sunt înapoi acasă. Am 4 ani, într-o casă cu o mamă care nu mă vrea, care nu mă iubește și un tată care își poate arăta sentimentele față de mine doar atunci când nu se vede. Sunt așa confuz. Am avut dragostea și atenția tatălui meu și apoi a dispărut. Nu avea nimic pentru mine; el o proteja. Poate că aș fi putut să știu că nu sunt eu – că ei lipseau și nu puteau să-mi ofere iubire, iubire consecventă, de încredere, autentică. Dar, în schimb, am simțit respingerea, singurătatea și am știut că în adâncul meu e ceva în neregulă cu mine. Cu ea, eram prea mult. Cu el nu eram de ajuns. Nu a fost nicio modalitate de a fi în regulă. Am pierdut dragostea și, în locul ei, am găsit ura de sine disperată și singuratică și nesiguranța.

Aceasta este ceea ce încerc să repar. Nu este vorba despre bărbatul din viața mea de astăzi. Pot sa ma descurc. Realitatea este că nu am fost fericit. Nu am primit ceea ce îmi doream. Sunt o femeie de dorit. Pot avea mai multe. Eram eu, bătrânul eu, copilul eu, sperând și trebuind să mă repar și să obțin dragoste, făcând strategii pentru dragoste. Nu asta ar trebui să facă vreodată un copil. Acum mă uit la el și începe să se estompeze. Atenția mea se lărgește. El este doar un om care m-a respins. Disperarea se stinge. Acum, el este mai rar în gândurile mele. El este doar o persoană. El este de pe piedestal la care l-a ridicat respingerea mea față de mine.

Am terminat să fiu sedus de respingere. Să obțin dragostea lui nu este ceea ce am nevoie. Să mă iubesc, să știu cine sunt, cum am fost rănit, să văd deficiențele părinților mei de atunci, în loc să le iau ca pe ale mele. Nu încerc să obțin acea asigurare de la altcineva, nu îmi pun nevoile pe alții. Nu trebuie să repar această veche durere ca să mă fac bine. Sunt bine acum și eram bine atunci.