Ca ființe umane, conflictul cel mai profund și central cu care ne confruntăm este dacă să simțim sau nu. Căutăm vitalitate, dragoste, pasiune, compasiune și roller coaster-ul imprevizibil care vine odată cu angajarea în viață și emoție? Sau ne angajăm într-un comportament care ne detașează de durerea inerentă a condiției umane? Când o alegem pe cea din urmă, orice ne întrerupe poate părea atrăgător, de la telefoane mobile la rețelele sociale, analgezice la pornografie, Coca Cola la cocaină.

Edgar Allen Poe a spus: „Nu am absolut nicio plăcere în stimulentele în care mă complacem uneori atât de nebunește. Nu în căutarea plăcerii am pus în pericol viața, reputația și rațiunea. A fost încercarea disperată de a scăpa de amintirile chinuitoare, de un sentiment de singurătate insuportabilă și de teama unui sortiment ciudat iminent.

Comportamentul care provoacă dependență este rezultatul unei dorințe primare de a se auto-liniști. Orice poate funcționa ca o dependență dacă este făcut în mod obișnuit și în scopul de a îndeplini nevoia de a fi tolerabil amorțit. Ne îndreptăm spre dependență pentru a scăpa de durere, dar evadarea în sine ne perpetuează durerea și, astfel, începe o spirală periculoasă. În realitate, atunci când încercăm să ne omorâm durerea, adesea ne angajăm în alt comportament autodistructiv. Uităm că durerea psihologică are un scop și este de fapt o funcție adaptativă care ne avertizează că ceva nu este în regulă.

Lucrând prin emoțiile noastre ne ajută să învățăm, să creștem și să ne dezvoltăm. Ne mărește rezistența și ne face mai vii față de experiența noastră. În schimb, încercările noastre de a ne întrerupe ne pot face imaturi emoțional și, adesea, mult mai puțin funcționali. Mai mult, nu putem amorți selectiv durerea fără să amorțim și bucuria. Trecerea la dependență ne poate lăsa să ne simțim înghețați sau amorțiți de toate sentimentele noastre. În această stare, riscăm să pierdem simțul adevăratei noastre identități. Ne deconectăm de sinele nostru real.

Pentru că suntem sfâșiați între simțire și nu simțire, suntem cu toții împărțiți între sinele nostru real, partea din noi care vrea să trăim, să urmărească scopuri și să experimenteze viața și ceea ce tatăl meuDr. F.S.numeste ' anti-sine ,' care caută să ne izoleze, să ne îndepărteze de a simți și chiar să ne ștergă sau să ne distrugă. Anti-eul nostru urmărește să ne protejeze de durerea sau frica naturală care vine din grija sau investiția în viață, dar ajunge să ne limiteze și să ne rănească în nenumărate moduri, de exemplu, îndreptându-ne către dependență.

Când ne îngăduim ideea că nu ne putem tolera durerea, suntem de fapt de partea anti-eului nostru. Ascultăm sfatul unui antrenor interior distructiv, un proces de gândire cunoscut sub numele de ' voce interioară critică .' Acest ' voce ' poate fi combustibilul pentru comportamentul care provoacă dependență, mai întâi încurajându-ne să folosim sau să ne răsfăț, apoi pedepsindu-ne pentru comportamentul nostru. „Doar bea o băutură”, vă face semn, „meriți un timp bun. Muncești atât de mult. Trebuie să te lași și să te relaxezi. Apoi, odată ce ne-am răsfățat, țipă: „Eșec! Cum ai putut să te încurci din nou? Vei fi întotdeauna un învins.

Terapie prin voce , dezvoltat de tatăl meu, este de ajutor în tratamentul dependenței, deoarece ne permite să devenim conștienți de acest proces de gândire distructiv și să ne confruntăm cu emoția care stau la baza acestuia. Prin pașii terapiei vocale, putem începe să înțelegem de unde vine vocea noastră interioară critică și cum funcționează. Putem începe să simțim pentru noi înșine și cum suntem afectați de această voce. Apoi putem face față vocii ca un inamic extern, mai degrabă decât să o acceptăm ca punctul nostru de vedere real.

Pe măsură ce cunoaștem acest critic interior, devenim mai deștepți în ceea ce privește modul în care reacționăm la el. Putem vedea cum încearcă să ne influențeze pe furiș acțiunile, apoi putem alege în mod conștient să acționăm diferit. Dacă nimic altceva, vocea interioară critică este dificilă. Se poate strecura în gândurile noastre atât de ușor încât s-ar putea să-l vedem mai degrabă ca un coleg de cameră locuit, spre deosebire de intrusul ostil care este cu adevărat. Făcând inconștientul conștient, putem face față „anti-sinelui” nostru și, fără a exagera, putem prelua puterea asupra vieților noastre.

Pe lângă pașii terapiei vocale, există anumite lucruri pe care le putem face pentru a ne ajuta să provocăm această voce interioară, să ne întărim sinele real și să obținem un comportament care provoacă dependență.

1. Adoptă strategii pentru a ne crește toleranța față de emoțiile noastre – Când eliminăm o dependență, emoțiile dureroase pe care am încercat să le reprimăm sunt probabil să iasă la suprafață. Este incredibil de important să existe un mod alternativ sănătos și adaptativ de a face față acestor sentimente. Cultivarea autocompasiune șisănătate mintalăeste de mare ajutor în acest proces. Adoptarea unei atitudini de autocompasiune ne permite să acceptăm că suferința noastră face parte din ființa umană. Ne învață să exersăm bunătatea de sine, răbdarea și acceptarea în călătoria noastră de creștere și schimbare. În plus, practicarea atenției ne poate ajuta să învățăm să stăm cu gândurile și sentimentele noastre, fără a le permite acestora să ne copleșească și să ne conducă comportamentul.

2. Cunoaște-ți factorii declanșatori – Este important să observăm ce evenimente, oameni sau circumstanțe declanșează vocile noastre interioare critice. Ce situații ne determină sau ne determină să vrem să ne tăiem? O zi de muncă stresantă ne aprinde criticul interior să ne spună să ne răsfăț? O interacțiune aprinsă cu partenerul nostru stârnește vechi sentimente de teamă și respingere? Unde mergem atunci să căutăm mângâiere? De asemenea, trebuie să ne ferim de acei oameni din viața noastră care sunt de partea și sprijină vocile seducătoare pentru a se răsfăța. Acești indivizi susțin partea aparent liniștitoare a anti-sinelui nostru. Când începem să ne cunoaștem factorii declanșatori, putem face alegeri mai bune cu privire la cine petrecem timpul, în ce activități ne angajăm și cum gestionăm stresul care este probabil să apară. Putem face acest lucru în timp ce ne menținem autocompasiunea, fiind atenți la ceea ce avem nevoie pentru a face alegeri mai bune.

3. Practică generozitatea – A ajuta pe alții a fost mult timp un principiu al programului de recuperare în 12 pași și din motive întemeiate. Oferă un sentiment de scop și o concentrare sănătoasă a atenției noastre. Ne oferă un mijloc structurat pentru a evita izolarea. De asemenea, este un contracar natural al oricăror voci interioare critice care ne spun că suntem neputincioși sau nedemni. Dăruirea de noi înșine și conectarea cu ceilalți este una dintre cele mai puternice modalități de a ne întări sinele real.

4. Creați o narațiune coerentă – Există o mare valoare în a ne spune povestea și a înțelege evenimentele negative care ne-au modelat, traumele mari și mici care ne-au făcut să simțim că va trebui să scăpăm sau să apelăm la o dependență pentru a face față. Aducerea la suprafață a acestor amintiri și înțelegerea modului în care ne afectează sentimentul de sine ne ajută să ne integrăm creierul. Putem identifica mai bine când și de ce suntem declanșați și să ne modificăm răspunsul la acești factori declanșatori. Când înțelegem sursa emoțiilor noastre intensificate, nu ne mai simțim guvernați de ele. Putem începe să construim mai multă siguranță în noi înșine și relații mai puternice cu ceilalți. Făcând acest lucru, respingem dorința noastră de evadare.

5. Formează prietenii – Este mult mai ușor să înecăm mesajele negative ale criticului nostru interior atunci când ne înconjurăm cu vocile prietenilor. Când depășiți o dependență, este important să evitați izolarea. Trebuie să căutăm în permanență companie de la tipurile de prieteni care ne susțin adevăratele și care nu ne fac să ne simțim declanșați sau să ne încurajăm să fim de partea vocilor care ne îndeamnă să ne răsfăț. Asta poate însemna cu siguranță schimbarea rutinei noastre, petrecerea mai mult timp în preajma oamenilor care ne ajută să ne simțim calmi și centrați și mai puțin timp cu oricine ne poate declanșa vocea interioară critică sau ne încurajează să o folosim.

Fiecare dintre acești pași este un act de reconectare la viața noastră. Cu toate acestea, fiecare implică un nivel de curaj, o disponibilitate de a simți orice apare. Adevărul ironic este că, dacă ne confruntăm cu durerea, suntem de fapt mai capabili să trăim o viață mai bogată, mai fericită și mai împlinită. Este posibil să ne diferențiem de influențele distructive sau dureroase ale trecutului nostru fără a ne disocia de emoțiile sau experiența noastră. Este posibil să facem față vocii interioare critice care ne spune că nu suntem suficient de puternici sau că trebuie să fim amorțiți sau să scăpăm pentru a supraviețui. Așa cum a spus Dr. Les Greenberg, fondatorul Emotion-Focused Therapy, putem învăța să trăim în „armonie conștientă cu sentimentele noastre, nu să încercăm să le controlăm”.