Mulți oameni cresc cu temeri în jurul abandonului. Unii sunt afectați de aceste temeri în mod constant de-a lungul vieții. Ei își fac griji că vor fi respinși de colegi, parteneri, școli, companii sau întregi cercuri sociale. Pentru mulți alții, aceste temeri nu sunt pe deplin realizate până când nu intră într-o relație romantică. Lucrurile vor decurge fără probleme și, dintr-o dată, se simt inundate nesiguranta și se tem că partenerul lor se va îndepărta, îi va ignora sau îi va părăsi. Toată lumea experimentează această frică la diferite niveluri. Cei mai mulți dintre noi se pot raporta la o anxietate crescută din cauza gândurilor de respingere. Ne poate provoca orice, de la o primă întâlnire distante până la un partener de lungă durată care pare distras și indisponibil. În cazuri extreme, oamenii se pot lupta cu „autofobia”, o teamă copleșitoare de a fi singuri sau izolați, în care se percep ca fiind ignorați sau neîngrijiți chiar și atunci când sunt cu o altă persoană. Ei pot experimenta, de asemenea, o frică de fobie de abandon, care se caracterizează printr-o dependență extremă de ceilalți și este frecvent întâlnită în rândul persoanelor diagnosticate cu tulburări de personalitate limită.

Gradul în care o persoană se confruntă cu această frică poate modela modul în care își trăiește viața și își experimentează relațiile. Cu toate acestea, există modalități eficiente pentru ca oamenii să dezvolte mai multă siguranță în ei înșiși și să-și depășească teama de abandon. Ei pot începe prin a înțelege de unde vine această frică. Cum și de ce se dezvoltă? Cum mă afectează în viața mea actuală? Care sunt strategiile pentru a face față anxietății care apare? Cum pot dezvolta mai multă rezistență și să experimentez mai puțină frică în jurul relațiilor?

De unde frica de abandon?

În copilărie, oamenii pot experimenta pierderi reale, respingeri sau traume care îi fac să se simtă nesiguri și neîncrezători în lume. Aceste pierderi și traume pot fi dramatice, cum ar fi moartea unei persoane dragi, neglijență sau abuz emoțional și fizic. Ele pot apărea însă și la un nivel mult mai subtil, în interacțiunile cotidiene dintre părinți și copii. Pentru a se simți în siguranță, copiii trebuie să se simtă în siguranță, văzuți și liniștiți atunci când sunt supărați. Cu toate acestea, s-a spus că chiar și cei mai buni dintre părinți sunt pe deplin adaptați copiilor lor în jur de 30 la sută din timp. Explorarea tiparelor lor timpurii de atașament poate oferi indivizilor o perspectivă asupra temerilor lor legate de abandon și respingere. Înțelegerea modului în care părinții lor s-au raportat cu ei și dacă au experimentat un atașament sigur față de unul nesigur, poate oferi oamenilor indicii despre modul în care văd relațiile în prezent.

Atașamentele sigure se formează atunci când îngrijitorii sunt în mod constant disponibili și adaptați nevoilor copilului. Cu toate acestea, rupturile în aceste relații timpurii pot determina copiii să formeze atașamente nesigure. Încă din copilărie, oamenii învață să se comporte în moduri care le vor satisface cel mai bine nevoile de către părinți sau îngrijitorii lor. Un părinte care poate la un moment dat să fie prezent și să îndeplinească nevoile copilului, apoi într-un alt moment să fie complet indisponibil și respingător sau, la capătul opus, intruziv și „fometat emoțional” poate determina copilul să formeze un model de atașament ambivalent/anxios. Copiii care experimentează acest tip de atașament tind să se simtă nesiguri. Ei se pot agăța de părinte în efortul de a-și îndeplini nevoile. Cu toate acestea, s-ar putea, de asemenea, să se lupte să se simtă liniștiți de părinte. Ei sunt adesea anxioși și nesiguri în relația cu părintele, care este neregulat în comportamentul lor, uneori disponibili și iubitor, iar alteori, respingător sau intruziv în moduri care îl frustrează pe copil.

Cum ne afectează modelele timpurii de atașament și temerile de abandon la vârsta adultă

Istoria timpurie a atașamentului unei persoane acționează ca un model de lucru intern pentru modul în care se așteaptă ca el sau ea să funcționeze relațiile. Ca rezultat, oamenii pot purta nesiguranța copilăriei și așteptările cu privire la modul în care se vor comporta alții în relațiile lor adulte. Copiii care experimentează un model de atașament ambivalent pot ajunge să aibă un model de atașament preocupat ca adulți, în care continuă să se simtă nesiguri în relațiile lor. „Adesea se simt disperați și își asumă rolul de „urmărător” într-o relație”, a scris Joyce Catlett, co-autor al cărții. Creșterea plină de compasiune . „Se bazează foarte mult pe partenerul lor pentru a-și valida valoarea de sine. Deoarece au crescut nesiguri pe baza disponibilității inconsecvente a îngrijitorilor lor, ei sunt „sensibili la respingere”. Ei anticipează respingerea sau abandonul și caută semne că partenerul lor își pierde interesul.'

Adulții care se confruntă cu teama de abandon se pot lupta cu un stil de atașament preocupat. Ei anticipează frecvent respingerea și caută semne de dezinteres din partea partenerului lor. Se pot simți declanșați chiar și de semne subtile sau imaginare de respingere din partea partenerului lor, pe baza respingerilor reale pe care le-au experimentat în copilărie. Ca urmare, ei pot acționa posesiv, controlant, geloși sau lipiți de partenerul lor. Ei pot căuta deseori reasigurări sau pot manifesta neîncredere. „Cu toate acestea, dependența excesivă, cerințele și posesivitatea lor tind să se contracoace și să precipite chiar abandonul de care se tem”, a scris Catlett. Ea descrie modul în care unii oameni care au frică de abandon se comportă în moduri care sunt pedepsitori, resentimente și furioși atunci când partenerul lor nu le oferă atenția și asigurarea de care cred că au nevoie pentru a se simți în siguranță. „Adesea cred că, dacă nu își exprimă în mod dramatic anxietatea și furia, este puțin probabil ca cealaltă persoană să le răspundă”, a scris Catlett. Cu toate acestea, unele persoane cu atașamente preocupate sunt mai „reticente în a-și exprima sentimentele de furie față de un partener de teamă de o potențială pierdere sau respingere”. Acest lucru îi poate determina să-și suprime sentimentele, ceea ce îi poate determina să se dezvolte și, în cele din urmă, să se reverse în izbucniri de emoții puternice. Indiferent dacă își reprimă sau își transmit emoțiile puternice, acești indivizi sunt declanșați în prezent pe baza evenimentelor din trecutul lor. Prin urmare, rezolvarea acestor emoții este cheia pentru a te simți mai puternic în sine și pentru a experimenta relații mai sănătoase.

Stilul de atașament timpuriu al unei persoane poate afecta, de asemenea, selecția partenerului său. Oamenii aleg adesea parteneri care se potrivesc cu modelele din trecutul lor. De exemplu, dacă s-au simțit ignorați în copilărie, ei pot alege un partener care este egocentr sau distant. Oamenii sunt rareori conștienți de acest proces, dar pot simți o atracție suplimentară față de o persoană care le amintește de cineva din trecutul lor. Sau pot găsi modalități de a recrea climatul emoțional al copilăriei lor. Oamenii cărora le este frică să nu fie abandonați adesea nu numai că aleg parteneri care sunt mai puțin disponibili, dar își pot denatura și partenerii, crezând că sunt mai respingători decât sunt. În cele din urmă, uneori chiar o provoacă pe cealaltă persoană în moduri care îi influențează partenerul să se retragă și să creeze mai multă distanță. Prinderea acestor tipare, pe care Dr. Tow și Ell W. le numesc „selecție, distorsiune și provocare” îi poate ajuta pe oamenii care se tem de abandon să facă alegeri mai bune care îi pot ajuta să creeze mai multă securitate.

Cum putem depăși teama de abandon și cum ne putem schimba tiparele de atașament?

Din fericire, stilul de atașament al unei persoane nu este fix. Putem dezvolta atașamentul sigur câștigat ca adulți în mai multe moduri. După cum, care a predat recent cursul online cu Dr. Daniel Siegel, a spus: „Ceea ce este rupt într-o relație poate fi adesea reparat într-o relație”. Ceea ce vrea să spună prin aceasta nu este că partenerul actual al unei persoane poate fi de așteptat să umple golurile sau să vindece toate rănile din copilărie, ci că experimentarea unui atașament sigur poate oferi cuiva un nou model de relații și de modul în care oamenii se comportă în ele. Dacă o persoană este capabilă să formeze o relație cu cineva care are o lungă istorie de atașare în siguranță, acea persoană poate afla că nu trebuie să se agațe cu disperare de o persoană pentru a-și îndeplini nevoile. O altă modalitate prin care indivizii pot dezvolta mai multă siguranță în ei înșiși este prin terapie. Experimentarea unei relații sigure cu un terapeut poate ajuta o persoană să formeze un atașament sigur câștigat.

Cercetările privind atașamentul au arătat în continuare că nu doar ceea ce se întâmplă cu oamenii în copilărie afectează relațiile lor adulți; este cât de mult înțeleg și simt durerea deplină a ceea ce li sa întâmplat. Ca ființe umane, nu suntem victime neajutorate ale trecutului nostru, dar trebuie să ne confruntăm cu trecutul pentru a crea un viitor mai bun. Una dintre cele mai eficiente modalități prin care o persoană poate dezvolta un atașament sigur este să dea sens poveștii sale. Dr. Daniel Siegel vorbește despre importanța de a ajuta oamenii să se simtă mai în siguranță și mai întăriți în ei înșiși. Când oamenii își dau sens și își transmit povestea, ei ajung să-și cunoască tiparele și declanșatorii și nu sunt la fel de reactivi instinctiv într-o relație – fie că este cu un partener romantic sau cu copiii lor. Atunci când oamenii își dau sens trecutului, este mai puțin probabil să simtă o teamă atât de intensă de abandon. Cu toate acestea, chiar și atunci când simt frică, sunt mult mai capabili să se calmeze. Ei pot identifica de unde vine frica lor și unde îi aparține și pot întreprinde acțiuni care sunt mai raționale și mai adecvate realității vieții lor prezente. Ei își pot îmbunătăți și întări relațiile, mai degrabă reacționând cu frică și nesiguranță și creând distanța de care se tem atât de mult.

Strategii pentru a te calma atunci când simți frica de abandon

Fiecare dintre noi are temeri de a fi lăsat singur. Cei mai mulți dintre noi ne luptăm cu unele sentimente fundamentale că nu suntem iubiți sau nu vom fi acceptați pentru ceea ce suntem. Cu toții avem o „voce interioară critică”, un dialog intern negativ care ne critică cronic sau ne oferă sfaturi proaste. Această „voce” ne perpetuează adesea teama de abandon: „Te va părăsi”, ne avertizează. „Probabil că înșală”, strigă. Deoarece toți avem „voci” și alarme care sunt declanșate atunci când ne simțim declanșați, este util să avem instrumente și strategii pentru a ne calma atunci când observăm că fricile ne cresc. O resursă utilă este aceasta set de instrumente pentru a ajuta oamenii să facă față anxietății, care enumeră exerciții și practici pe care oricine le poate folosi atunci când se simte agitat.

O altă practică generală de adoptat este aceea a compasiunii de sine. Cercetătorul Dr. Kristin Neff a făcut studii, dezvăluind nenumărate beneficii ale autocompasiunii. Creșterea compasiunii de sine este de fapt favorabilă dezvoltării stimei de sine, deoarece autocompasiunea nu se concentrează atât de mult pe judecată și evaluare. Mai degrabă, implică trei elemente principale:

1. Bunătatea de sine: Aceasta se referă la ideea că oamenii ar trebui să fie amabili, spre deosebire de judecăți, față de ei înșiși. Acest lucru sună simplu în teorie, dar este mult mai dificil în practică. Cu cât oamenii pot avea o atitudine caldă, de acceptare față de ei înșiși și față de luptele lor, cu atât se vor simți mai puternici în fața unor circumstanțe dificile. Cu toții putem fi un prieten mai bun pentru noi înșine, chiar dacă ne simțim răniți sau abandonați de altcineva.

2. Sănătate mintală: A fi conștient este util, deoarece îi ajută pe oameni să nu se identifice prea mult cu gândurile și sentimentele lor în moduri care să le permită să se lase duși de cap. Când oamenii se tem de ceva ca să fie abandonați, au tendința de a avea o mulțime de gânduri răutăcioase față de ei înșiși, perpetuând această frică. Imaginează-ți dacă ai putea recunoaște aceste gânduri și sentimente fără a le lăsa să te depășească. Ai putea să iei o atitudine mai blândă față de tine și să lași aceste gânduri să treacă ca norii pe cer în loc să plutească odată cu ele – fără să-ți pierzi simțul despre tine și, adesea, realitatea?

3. Umanitate comună: Cu cât fiecare dintre noi poate accepta mai mult că suntem oameni și, ca toți oamenii, ne vom lupta în viața noastră, cu atât mai multă autocompasiune și putere putem cultiva. Dacă indivizii își pot aminti în mod constant că nu sunt singuri și că merită, se pot ajuta să evite să creadă acele mesaje crude și incorecte, spunându-le că vor fi abandonați sau că sunt nedoriți.

Trecerea mai departe de frica de abandon

Frica de abandon poate fi foarte reală și foarte dureroasă, dar dacă oamenii pot practica autocompasiunea, este mai probabil să treacă peste acele momente în care sunt declanșați. Cu cât indivizii pot urmări aceste sentimente până la rădăcinile lor din trecut, cu atât mai mult pot separa aceste experiențe de prezent. Este nevoie de curaj pentru ca cineva să fie dispus să vadă ce l-a rănit și să se confrunte cu sentimentele primare de abandon pe care le-ar fi putut avea în copilărie când nu avea control asupra situației lor. Cu toate acestea, atunci când oamenii sunt capabili să facă față acestor sentimente, ei se pot elibera de multe dintre lanțurile trecutului lor. Pot deveni adulți diferențiați, care sunt capabili să creeze noi povești și noi relații în care se simt în siguranță, văzuți, liniștiți și, prin urmare, în siguranță.