Pierderea tristă și prematură a lui Whitney Houston este încă o altă moarte foarte mediatizată care a pus sub semnul întrebării abuzul de medicamente eliberate pe bază de rețetă. Episoadele tragice de genul acesta pot face știri din cauza victimelor lor de profil, dar ne îndreaptă și atenția către o epidemie în creștere în Statele Unite. Un raport din 2011 de la Centers for Disease Control a declarat că, „Supradozele de analgezice eliberate pe bază de rețetă s-au triplat în ultimii 20 de ani, ducând la 14.800 de decese în Statele Unite în 2008”. CDC a mai raportat că au existat aproape o jumătate de milion de vizite la camerele de urgență pentru abuz sau abuz de analgezice pe bază de rețetă. Mulți americani iau medicamente pentru durere fără prescripție medicală aproape zilnic, fără să-și dea seama că aceste medicamente au fost legate de supradoze accidentale și deces.

Aceste statistici indică o problemă extremă în societatea noastră: aversiunea noastră față de durere sau chiar de disconfort. Abuzul de medicamente prescrise este la cote maxime, deoarece americanii își stabilesc pragul durerii la un nivel minim. Evident, persoanele care suferă de dureri severe ar trebui să fie medicate corespunzător și să aibă acces la orice rețetă necesară. În schimb, oamenii care abuzează sau folosesc abuziv substanțe pentru a evita disconfortul se rănesc singuri, nereușind să facă față rădăcinilor subiacente ale durerii lor. Acest abuz de droguri este un simptom al unei probleme psihologice mai mari. În căutarea noastră neîncetată pentru ușurare, am devenit o cultură care atestă durerea. Acest lucru ridică o întrebare serioasă. De ce societatea noastră a slăbit toleranța noastră percepută și a devenit atât de opusă trăirii sentimentelor?
Un studiu recent a arătat că trei din 10 femei din Statele Unite folosesc un somnifer. Această statistică emoționantă reflectă tendința noastră de a trata simptomele spre deosebire de problemă. În loc să ne întrebăm cum ne putem face să dormim, ar trebui să ne întrebăm „de ce nu dormim?” De ce suntem atât de îngrijorați încât simțim că trebuie de fapt să ne drogăm până la inconștiență?

Când încercăm să scufundăm sau să atenuăm durerea și anxietatea, ignorăm mesajele lor. Durerea, fizică sau mentală, încearcă să ne spună ceva important. Când încercăm să ne liniștim disconfortul, nu reușim să îi identificăm cauza și să abordăm problemele de bază care ne conduc la suferința.

Problema cu încercarea de a ne suprima durerea și anxietatea este că atunci când reușim să facem acest lucru, suntem tăiați să trăim emoții. S-ar putea să ne simțim mai puțin scăzute, dar maximele noastre se vor simți și mai puțin ridicate. Analgezicele și somniferele ne pot alina temporar disconfortul, dar reușesc și mai mult să distrugă bucuriile pe care le-am experimenta în mod natural. Când apelăm la medicamente pentru ameliorare, exacerbăm problema și ne punem în pericol sănătatea fizică.

De exemplu, în 2010, au fost scrise 131,2 milioane de rețete de Vicodin, ceea ce îl face cel mai frecvent prescris medicament în acel an. Vicodin este un medicament care creează dependență, adesea folosit pentru a atenua durerea. Pe măsură ce oamenii dezvoltă toleranță la acest medicament, cresc dozele pentru a obține același nivel de ușurare, punându-și, din neatenție, sănătatea în pericol. Abuzul de droguri este un simptom al unei probleme psihologice mai mari.

Pe măsură ce ne angajăm în acest tipar, nu ne confruntăm niciodată cu durerea subiacentă, creând astfel un cerc vicios din care devine din ce în ce mai dificil să ieșim. Seducția de a obține ușurare creează o cale către dependență, necesitând adesea din ce în ce mai mult, pe măsură ce simțirea unui posibil disconfort crește. Chiar și medicamentele pentru durere fără prescripție medicală sunt periculoase, deoarece oamenii le folosesc în doze mari, la intervale prelungite și le iau preventiv atunci când anticipează durerea. De exemplu, un prieten de-al meu obișnuia să ia medicamente înainte de antrenament, deoarece exercițiul ar putea provoca dureri musculare.

Ca indivizi, trebuie să ne confruntăm cu ceea ce durerea noastră încearcă să ne alerteze și apoi să ne confruntăm cu problemele de sănătate fizică sau mentală pe care le descoperim. În legătură cu durerea psihologică,singura soluție pentru a face față sentimentelor dureroase este să le simți. Acest lucru nu înseamnă că oamenii nu pot beneficia de medicamentele psihotrope. Acest lucru înseamnă mai mult că abuzul sau abuzul de droguri de către anumite persoane îi împiedică să facă față sentimentelor care le-ar permite în cele din urmă să se simtă mai bine.

Fiecare dintre noi ar trebui să caute să fie suficient de puternic pentru a simți durerea noastră adâncă și pentru a-i permite să iasă la suprafață. De multe ori anticipăm că ne vom simți mai rău, că vom fi copleșiți de emoții, dar de obicei ne simțim mai bine. Este nevoie de multă energie pentru a suprima sentimentele. Intrarea în contact cu sentimentele noastre ne face de fapt să fim mai centrați în noi înșine. Cu toții am avut acele momente în care stresul, anxietatea și durerea de inimă devin prea mari și ne destrămam și ne lăsăm să plângem. Spre surprinderea și ușurarea noastră, în urma acestei eliberări de emoție, ne simțim adesea mai relaxați, calmi și întineriți.

A face față durerii în mod eficient implică descoperirea a ceea ce provoacă durerea, astfel încât să putem aborda problemele de bază. A ne confrunta cu sentimentele noastre dureroase înseamnă adesea să începem o călătorie internă pentru a înțelege de unde vin acele sentimente. Fiecare dintre noi ar trebui să se întrebe de ce ne doare și să abordăm asta. Acest lucru poate părea mai ușor de spus decât de făcut, dar învățarea modurilor în care am fost răniți ne poate ajuta să ne diferențiem de modurile în care ne rănim în prezent. Adesea este necesar să te lupți cu vechea durere din trecut pentru a trăi pe deplin și în pace în prezent.

Să ne cunoaștem cu adevărat pe noi înșine este o călătorie importantă pentru fiecare individ. Cu cât înțelegem mai mult ce ne alungă mizeria din trecut, cu atât devenim mai puternici în a ne confrunta cu viitorul. Când scoatem la suprafață vechile sentimente de rușine și rănire, putem învăța să ne dezvoltăm rezistența și să depășim problemele. Pe măsură ce ne dezvoltăm pragul pentru a simți tristețea din viața noastră, deschidem un spațiu pentru a simți bucuriile din viață. În plus, putem începe să abordăm obstacolele și să facem alegeri care vor fi mai împlinitoare și în interesul nostru real.

O femeie care suferea de insomnie cunoștea direct efectele secundare negative ale medicamentelor eliberate pe bază de rețetă. După o luptă de-a lungul vieții cu tulburarea ei de somn, ea a decis la vârsta de 60 de ani să o preia fără ajutorul somniferelor. Un nivel profund de anxietate a început să iasă la suprafață. În loc să amorțeze anxietatea cu analgezice sau distrageri care fie au lăsat-o într-o stare tristă pentru o mare parte a zilei următoare, fie să stea trează până când soarele a răsărit, ea a decis să vadă unde i se duce mintea. La început, gândurile s-au accelerat, așa că a început să le scrie.

Pe măsură ce scria, caietele ei s-au umplut de cele mai mari temeri, preocupări și gânduri autocritice pe care încercase să le îngroape, dar care îi împiedicau mintea să se odihnească noaptea târziu și, deseori, pentru o mare parte din zile. Pe măsură ce a notat și a recunoscut aceste temeri, a început să le facă față la nivel conștient și „simțit”. Atenuarea fricii ei de anxietate în sine a ajutat această femeie să preia controlul asupra tulburării de somn. Prin dăruire și curaj, ea a reușit să depășească o problemă care o chinuise de zeci de ani.

Acest lucru nu înseamnă că medicamentele utilizate cu atenție și monitorizate profesional nu au valoare. Este pur și simplu pentru a-mi exprima îngrijorările cu privire la gravitația noastră către o societate în care sentimentele sunt evitate, nu sunt tolerate sau imediat etichetate ca probleme medicale. O cultură cu aversiune la sentimente ne va dezumaniza în cele din urmă. Empatia este o parte esențială a moștenirii noastre umane și, cu cât ne îndepărtăm mai mult de sentimente, cu atât ne îndepărtăm mai mult de iubire, apropiere, vitalitate și împlinire.