Psihologii știu bine că o despărțire romantică este una dintre cele mai traumatizante experiențe prin care trece o persoană. Având în vedere gravitatea acestui eveniment și cantitatea de tulburări emoționale pe care o creează, este uimitor să ne gândim că aproape fiecare dintre noi va avea această experiență cândva în cursul vieții noastre.

Cuvântul „despărțire” în sine declanșează imagini deprimante în mintea noastră; care implică adesea reacții precum plânsul într-o halbă de Ben și Jerry, în timp ce urmăreau fiecare clișeu rom-com pe care prietenii tăi au jurat, care i-a ajutat să „trece peste asta”. Sau poate că îți taie părul și ascultă neîncetat aprovizionarea aparent nescăzută a blues-ului zdrobit al lui John Mayer. Indiferent de tipul de reacție, este aproape imposibil să vă abțineți de la preocuparea minții ca formă de coping în urma evenimentului traumatic.

Filmul a romanticizat în special experiența despărțirii. Personajele proaspăt zdrobite și singure se îneacă în mod stereotip în distrageri (sau alcool), toate acestea încântând mecanismele de adaptare nesănătoase ca o parte fundamentală în procesul de a trece mai departe. Cu toate acestea, aceste „remedieri rapide” sunt adesea de scurtă durată și se dovedesc ineficiente în procesul de vindecare pe termen lung. Ce se întâmplă când distragerile nu ne mai potolesc durerea din inimile noastre? Cum se „trece peste asta” cu adevărat?

Cercetătorii de la Universitatea Northwestern pot avea un răspuns la aceste întrebări – care la început poate părea contraintuitiv – dar este, fără îndoială, primul pas legitim pentru a merge mai departe: reflectarea asupra relației din trecut. Studiul a comparat două grupuri formate din participanți care au experimentat recent o despărțire: unui grup i sa oferit chestionare frecvente, monitorizarea ritmului cardiac și interviuri; celălalt a primit doar chestionare inițiale și finale. Spre surprinderea cercetătorilor, a existat o creștere semnificativă a bunăstării generale și a procesului de recuperare a celor care au reflectat mai mult asupra relației lor din trecut.

Grace Larson, cercetătorul principal, a spus că, permițându-și să reflecte înapoi asupra trecutului, participanții au reușit să creeze „un sentiment mai puternic despre cine sunt ei ca oameni singuri”. Ea a continuat explicând: „Procesul de a deveni împletit psihologic cu [un] partener este dureros de anulat”. În plus, ea propune că „repararea conceptului de sine” este crucială pentru procesul de vindecare eventuală.

„Repararea conceptului de sine”, sau procesul de restaurare a identității individuale, poate părea descurajantă fără să știi de unde să începi. Din fericire, nu există o modalitate corectă sau greșită de a întrista pierderea unei relații, dar există câteva lucruri pe care le puteți face pentru a ușura tranziția de la tristețe la acceptare.

Simțiți sentimentele.

Pentru a spune sincer, sentimentele sunt înfricoșătoare. Nimeni nu vrea să treacă prin simțirea unor emoții care provoacă durere și tristețe; este mult mai ușor să le măturezi sub covor și să te declari „bine”. Dar ceea ce este esențial pentru creștere este decizia de a-ți permite să simți aceste emoții pe măsură ce apar, în loc să te bazezi pe distrageri și mecanisme de adaptare nesănătoase pentru a ține la distanță sentimentele adevărate.

Este nevoie de curaj să stam pur și simplu cu emoțiile noastre, cât de incomode pot fi, și să le simțim cu adevărat. Toate sentimentele sunt valide, dar atunci când folosim distragerea atenției ca mijloc de a face față, alegem să le invalidăm refuzând să le simțim, amânând, în consecință, creșterea către recuperare.

Experimentarea emoțiilor noastre brute poate fi copleșitoare la început, dar cu timpul și practica, a deveni conștienți de gândurile și sentimentele noastre poate oferi multă claritate.

Consultați un terapeut.

Uneori, pentru a obține această claritate, este nevoie de îndrumare profesională. Nu ar trebui să existe nicio stigmatizare cu privire la căutarea ajutorului, mai ales pentru că acești profesioniști recunosc că daunele emoționale cauzate de despărțire pot fi „traumatice”.

O ședință de terapie nu va vindeca o inimă frântă, dar va oferi acul și firul pentru a se coase în cele din urmă. Vocalizarea sentimentelor și emoțiilor cu un terapeut vă va ajuta să înțelegeți gândurile voastre iraționale și, uneori, reacțiile emoționale intense. Cu conștientizarea de sine și perspicacitatea, vei dobândi o viziune mai rațională asupra relației în ansamblu, iar drumul către auto-reparare va deveni mai clar și mai direct.

Concentrează-te pe tine însuți.

La sfârșitul zilei, singura persoană cu care vom fi pentru tot restul vieții suntem noi înșine. Merităm să fim cât se poate de fericiți.

În timp ce acest studiu arată că reflectarea asupra relației este fundamentală în drumul către recuperare, un alt aspect important include prioritizarea aspirațiilor personale pentru a-și revendica identitatea de sine. Larson observă că, prin hrănirea ambițiilor individuale care au fost neglijate în timpul relației, un scop mai mare poate fi găsit în motivația de recuperare. Prin re-concentrarea asupra atingerii acestor obiective anterior puse deoparte, va înflori un sentiment mai solid al sinelui – separat de cel al relației târzii.

Acești pași potențiali către repararea conceptului de sine ne pot ajuta să ne ghidăm prin recuperare. Odată ce această identitate de sine a fost revendicată, putem începe să reparăm găurile din inimile noastre, știind că suntem completi ca indivizi fără relația care să ne definească.